Dramele din viața lui Victor Socaciu. Artistul a fost la un pas de moarte și a fost căsătorit de patru ori!

Publicat: 13 apr. 2021, 09:15 Autor: Elena Vedete
Dramele din viața lui Victor Socaciu. Artistul a fost la un pas de moarte și a fost căsătorit de patru ori!

Victor Socaciu este internat în spital, fiind diagnosticat cu COVID-19. Artistul este în stare gravă, aprpiații și fanii rugându-se ca folkistul să își revină și să se însănătoșească.

Viața lui Victor a fost un lung șir de drame, iar în urmă cu mai bine de 10 ani, a fost la un pas de moarte. Pe atuci, artistul suferea de insuficiență renală cronică și a avut nevoie de un transplant de rinichi pentru ca acesta să își revină.

Transplantul, criticat de presă

Mass-media din România relata, pe 18 septembrie 2009, că artistul Victor Socaciu are patru rinichi, dintre care doi transplantaţi de la o fetiţă de 10 ani intrată în moarte cerebrală.

Cazul prezentat în urmă cu ani ca o nouă reuşită extraordinară a medicului Mihai Lucan, a devinit după ani, un nou exemplu al unui sistem de transplant în care organele donatorilor erau atribuite preferenţial către VIP-uri, politicieni, persoane cu bani, scrie Adevărul.

Potrivit publicației citate, deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a fost martor la moartea a 23 de copii cu insuficienţă renală cronică din cauza sistemului corupt de transplant, a declarat:  „Cazul Socaciu e şi mai flagrant decât cazul Arşinel, pentru că Socaciu a fost transplantat cu ambii rinichi ai unui copil de 10 ani care a suferit anevrism cerebral, în condiţiile în care erau copii compatibili pe secţia Nefrologie Pediatrică internaţi la Spitalul Pediatrie 2 din Cluj”.

Emanuel Ungureanu cunoaşte poveştile dramatice ale copiilor care suferă de insuficienţă renală cronică. Acesta știe detalii datorită Asociaţiei de Solidaritate şi Empatie Delia Grădinaru, pe care a înfiinţat-o pentru a ajuta aceşti mici pacienţi. Ungureanu îşi aminteşte că „cei doi rinichi puteau salva vieţile a 2 copii, verişori, Gabi şi Viorel Bora. Gabi suferise două transplanturi nereuşite. De fiecare dată i se promitea că următorul rinichi va fi şi cel valabil. Problema celor care nu erau transplantaţi era fie că nu erau suficient de importanţi. Nu aveau bani sau nu aveau imagine de oferit. Socaciu şi Arşinel nu aveau bani, dar ofereau imagine care urma să fie convertită în bani prin clinica privată Lukmed, care avea astfel mai mulţi clienţi care veneau la maestru”.

Victor Socaciu a fost căsătorit de patru ori

Cantautorul are în palmares trei divorțuri. Din anul 2016 este căsătorit cu impresara lui, Brândușa Simion. Socaciu a renunţat pentru prima dată la burlăcie la 25 de ani, când s-a căsătorit cu Doina. A urmat căsătoria cu actriţa Cornelia Pavlovici, o frumuseţe a marelui ecran, alături de care a rezistat 12 ani. ”Un divorţ nu e un capăt de lume. Înseamnă doar că vraja iubirii a trecut. Nu poţi da vina pe nimeni pentru asta”, a declarat ea la Antena 1. Socaciu a mai bifat însă şi un mariaj de 16 ani cu Marina Almăşan, cu care are un băiat, pe Victoraş. Ei au divorţat în anul 2012, relatează Click.

Artistul are trei copii, din trei căsnicii diferite. Pe Iulia o are cu prima soție, Doina. Ani de zile, artistul nu și-a văzut fata, întrucât aceasta a emigrat, împreună cu mama ei, în Australia. De ceva vreme însă, Iulia a revenit în țară și s-a apropiat de tatăl ei.  Alessia Ana-Maria este rodul iubirii dintre Socaciu și o frumoasă sibiancă, iar Victoraș, unicul fiu al artistului, s-a născut în timpul căsniciei acestuia cu vedeta TV, Marina Almășan.

Victor Socaciu a fost internat în spital cu COVID

Victor Socaciu a fost internat vineri în spital, fiind diagnosticat cu COVID-19, a declarat Ducu Bertzi, potrivit Agerpres. „Nu am amănunte despre cum se simte. Ştiu că a avut febră, şi-ar fi făcut un test care ar fi ieşit negativ, şi practic a întârziat internarea în spital. Asta ştiu. Nu am alte amănunte”, a afirmat Ducu Bertzi.

De asemenea, artista Maria Gheorghiu a confirmat informaţia, arată sursa citată. Aceasta a precizat că niciun alt coleg dintre cei cu care a participat la Festivalul Om Bun nu a avut probleme de sănătate.

Cine este Victor Socaciu

Victor Socaciu este un autor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune, fost parlamentar și fost diplomat. El a debutat pe scenă în anul 1970 cu trupa rock Zodiac.

Între anii 1997 și 1999, Socaciu devine realizator al emisiunii săptămânale „Vânare de vânt” pentru TVR și al emisiunii „Insula Copiilor” la Național TV. De asemenea, el semnează genericele mai multor emisiuni radio și televiziune. Printre acestea se numără: „Omul chitară ”, „Oameni de zăpadă ”, „Ceaiul de la ora 5 ”, „Insomniile Corinei ”, „Cazuri și necazuri în dragoste ”, „Vânare de vânt ”, „Arca Marinei ”, „Personalul de Costinești ”, „Bun de tipar ”, „Tunelul timpului ”, „Mulțumesc ”, Ora fără catalog ”, „Ne vedem la TVR”, „E ora ta”.

Sursa foto: Facebook Victor Socaciu

 

Publicat: 13 apr. 2021, 09:15 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×